Horia Teodoru în fondul D.M.I.
Înapoi

Horia Teodoru în fondul D.M.I.

Activitatea lui Horia Teodoru reflectată în procesele verbale ale Comisiei de Avizare a restaurării monumentelor istorice
Alin Saidac

Dacă fondul Comisiunii Monumentelor Istorice al Arhivei Institutului Național al Patrimoniului este deosebit de bogat în legatură cu activitatea marelui arhitect, după anii 1950 dispunem doar de procesele verbale ale Comisiei de Avizare a restaurării monumentelor care a activat pe lângă Direcţia Monumentelor Istorice, din care Horia Teodoru va face parte ca membru – timp de peste 20 de ani.
Arhiva Institutului deţine 11 volume de procese verbale acoperind perioada decembrie 1952- 1977, fiecare volum numărând circa 300 de pagini.
Studiind aceste volume, putem să ne facem o părere asupra activităţii neobosite a arhitectului Horia Teodoru în slujba monumentelor istorice.
Descoperim un om integru, un profesionist, capabil să îşi susţină opiniile într-un timp foarte nefavorabil, aşa cum au fost sumbrii ani 50 ai secolului trecut. În anii 60 neobositul arhitect are contribuţia lui importantă în ceea ce s-a numit exceptionalul deceniu al restaurărilor. Între anii 1970 până în anul 1975- ajuns la senectute, încă participa activ în cadrul comisiei oferind propuneri şi soluţii pentru restaurarea monumentelor, fie civile sau religioase.
În luna decembrie 1952 îl regăsim pe Horia Teodoru membru în cadrul Comisiei de avizare. De la început, şi până la sfârşitul studiului întreprins am observat că acesta a lipsit de foarte puţine ori de la şedinţe şi numai motivat, încă o dovadă a seriozităţii şi rigorii care îl caracteriza.
În lunile ianuarie-februarie 1953 Horia Teodoru cere condiţii drastice pentru păstrarea caracterului de monument pentru complexul Mogoşoaia, care tocmai devenea casa de odihnă şi de creaţie pentru oamenii de cultură din Republica Populară Română. În ceea ce priveşte amenajarea castelului de la Pângaraţi pentru unitatea de muncă a M.A.I, beneficiarul avea sarcina de a păstra în bună stare întregul ansamblu, cu o grijă deosebită faţa de vechea biserică: ,,la care nu se va face nici o adăugire sau transformare fără aprobarea C.S.A.C.”
În luna aprilie 1953 propunea ca Academia R.P.R. să fie consultată pentru a stabili principiile generale de restaurare.
Pentru biserica din Bordeşti era de părere să se facă un studiu asupra terenului pentru a se vedea posibilităţile de consolidare. Dorea să se faca cercetări „mai puţin costisitoare” săpându-se până la fundaţii, pentru a vedea dacă zidurile sunt deplasate.
La şedinţa din 13 aprilie 1953 ridică chestiunea protejării băii turceşti din incinta Palatului Domnesc din Târgovişte, semnalând consiliului existenţa în arhiva Comitetului pentru Asezăminte Culturale a unui proiect de acoperire a acestui edificiu şi cere repunerea pe ordinea de zi a şedintei următoare a acestei chestiuni şi examinarea proiectului mai sus menţionat. Pentru lucrările de reparaţie a zidurilor şi turnurilor Cetăţii Sighişoara propunea colectivelor din muzee ,,să adânceasca studiile asupra acestor monumente” iar la Biserica Precista din Galaţi propunea ,,să se cerceteze în zona unde sunt picturi, să se dea jos tencuiala pe porţiunea respectivă pentru a se vedea forma originală”.
Pe 16 aprilie 1953 arhitectul Teodoru spunea despre Mănăstirea Cetăţuia: „În interior pridvorul este acoperit cu două calote sferice şi din cauza prezenţei lor nu se poate face un acoperiş obişnuit. Actualmente este un acoperiş foarte stângaci, un fel de piramidă …N-am curaţat toată fresca dar am găsit acolo probe evidente că aici era un acoperiş în forma aceasta în bulb iar cele doua cupole fiecare fiind jumelate. În fotografiile vechi sala gotică nu avea aceste doua pridvoare. În ceea ce priveşte învelitoarea n-am remarcat că panta este prea mare pentru olane. Aici am experimentat prinderea olanelor cu cuie, multe coşuri de aici s-au pravalit din cauza cutremurelor şi care au spart olanele şi vântul mai ia din cand în când ţigla de pe acoperiş (explică pe planşa procedeul de batere a olanelor).”
Referitor la mutarea catapetesmei Bisericii Sf. Nicolae din Hangul ameninţat de construirea lacului de acumulare de la Bicaz, neobositul arhitect propunea un studiu amănunţit pentru fiecare monument în parte pentru a se determina interesul şi valoarea lui istorică.
Pentru Casa Cartienilor din Cartiu, lucrările de subzidire „se vor face după cum cere natura solului care se va determina prin sondaje”.
La sfârşitul lunii aprilie 1953 Horia Teodoru se implică în alcătuirea listelor cuprinzând monumentele istorice din România care va sta la baza L.M.I. din anul 1955. Tot acum îl găsim pe teren, la Mănăstirea Snagov pentru a constata pagubele aduse de furtună bisericii si frescelor.
În ceea ce priveşte Turnul Farkaş din Mediaş, propunea ca învelitoarea să fie facută din acelaşi material aşa cum era înainte de incendiu.
În cadrul şedinţei din 29 mai 1953, referitor la Palatul Cuza din Iasi – Horia Teodoru spunea:,, monumentul n-a fost bine întreţinut de multă vreme ...În unele săli, de exemplu au fost spoite tavanele care aveau o compoziţie picturală unitară. Totuşi mai erau o grămadă de elemente ale epocii de exemplu balamale, mânere de la uşi, tâmplăria, stucaturi care redau vechea atmosferă a casei. Ar trebui insistat asupra acestui lucru, căci dacă se vor înlocui aceste elemente, vom avea o casă care nu va mai spune nimic…să se pună o deosebită grija în respectarea celor mai mici amanunte”.
Despre Prislop spunea că este un monument cu totul excepţional care trebuie să fie cercetat de cei mai importanţi arheologi.
În vara anului 1953, Horia Teodoru se implică în elaborarea normativelor de excuţie a lucrărilor de protejare şi restaurare a monumentelor istorice de arhitectură şi a normativelor pentru săpăturile arheologice în jurul sau în interiorul monumentelor istorice.
In urma sedintei din data de 19 august 1953 profesorii Duiliu Marcu, Horia Teodoru, Grigore Ionescu şi arh. Ghika Budeşti au trimis doua adrese către Institutul de Istorie a Partidului și către Comitetul pentru Artă prin care se opuneau unei eventuale evacuări a clădirii Muzeului de Artă Naţională şi propuneau o locaţie nouă pentru muzeul dedicat cauzei comunismului. Chiar dacă aceasta propunere nu a avut efect, merită lăudate eforturile acestor intelectuali, în primul rând pentru curajul lor.
La inceputul anului 1955 Horia Teodoru împreună cu Ştefan Balş era de părere că ansamblul din jurul bisericii Schitul Maicilor din Bucureşti să aibă un singur nivel, admiţându-se construirea unui etaj numai pe porţiunea de teren din dreptul casei parohiale dat fiind dimensiunile reduse ale terenului şi monumentului.
,,Ei sunt de părere (cu Grigore Ionescu) că ar fi cazul să se comunice Patriarhiei că iniţiativa de a crea ateliere şi de a transforma mănăstirile în organisme vii este cât se poate de lăudabilă, însa că Direcţia Generală a Monumentelor Istorice are sarcina de a păstra intacte vechile monumente. Atunci când amenajările necesare nu pot fi efectuate fără a denatura aspectul ansamblului, trebuie renunţat la ideea de a aşeza neapărat noile constructii în spaţiul restrâns al vechilor asezăminte, alegându-se terenuri libere în alta parte”.
În primavara anului 1955 Horia Teodoru propune comisiei să se intervină pentru ca în planurile de sistematizare a oraşelor, zona fostelor ziduri de cetate sau şanţuri de aparare să fie înglobate acolo unde va fi posibil, în zone verzi. La finalul anului, Horia Teodoru împreună cu comisia de avizare se opune ideii de sistematizare a oraşului Iaşi, propunând amplasarea cartierelor noi la periferie şi protejarea oraşului istoric de intervenţii radicale.
Pe data de 22 mai 1956 spunea că ,,este informat că se vor lua măsuri pentru desfinţarea halelor centrale şi că ar fi necesar să se intervină din nou la D.A.S. a Capitalei pentru a preciza că fostul Han al lui Manuc este un monument important care trebuie menţinut şi restaurat”.
Atât în vara anului 1956 cât şi la începutul anului 1957 va propune să se ia în calcul completarea comisiei de avizare cu specialişti în istorie, istoria artei, arheologie.
În luna februarie 1958 Horia Teodoru cere anularea autorizaţiei de mutare a bisericii din Răpciuni, iar la şedinţa din data de 25 iulie 1958, împreuna cu Ştefan Balş propune pentru Mănăstirea Dealu ,,să se faca cercetări în pronaosul bisericii pentru a se căuta dacă nu a existat un zid despărţitor cu arcade (prin sondaje la diferite înălţimi) ceea ce ar avea un mare interes în istoria arhitecturii româneşti.”
Pentru anii 60 arhiva Institutului deţine mai multe procese verbale şi mai putine stenograme, acestea din urmă apărând în mod sporadic. Horia Teodoru participă la avizarea marilor lucrări de restaurare sub egida D.M.I., face propuneri pentru o noua listă a monumentelor istorice şi participă la şedintele comisiei în teritoriu.
În luna octombrie 1961 se deplasează la şantierul bisericii din Densuş – Hunedoara împreună cu Virgil Vătăşianu şi Richard Bordenache. El este de părere că ,,daca D.M.I. va decide desfacerea frontoanelor de sud şi de nord – aceasta să se facă numai dupa o ridicare exactă a construcţiei lor, iar după terminarea cercetărilor, frontoanele respective să fie reconstituite întocmai în forma lor actuala”.
La şedinţa din 26 noiembrie 1963, discutandu-se depre planul pentru anul 1964, Horia Teodoru considera că ,,situaţia actuală va putea fi remediată treptat prin oprirea unor lucrări în curs la un anumit stadiu, terminându-se definitiv numai patru – cinci restaurări importante şi folosindu-se restul fondurilor disponibile pentru lucrări de conservare, de primă urgenţă, la un număr mare de monumente. În acest fel s-ar opri, de la început, degradarea acestor monumente”.
Pentru biserica mănăstirii de la Snagov, Horia Teodoru era de părere că trebuie învelită cu ţiglă, iar la 9 decembrie 1964 cu prilejul discutării planului pentru anii 1965-1970 insista asupra necesitaţii organizării echipelor volante pentru măsuri urgente la monumentele a căror restaurare nu este planificată curând. O altă propunere a sa a fost ca în detaliile de sistematizare să fie indicate în mod obligatoriu, monumentele istorice şi dorea începerea cât mai curând a restaurării mănăstirii Văcăreşti din Capitală.
Pe data de 4 iunie 1965 propunea ca la Dragomirna să se păstreze forma actuală a acoperişului de secol XIX pentru că reprezenta o etapă istorică. La mijlocul verii îl găsim la Hereşti, iar la 5 octombrie la Strei unde era de părere ca să se facă cercetări necesare pentru stabilirea formei vechiului acoperiş al navei şi al absidei altarului, a materialului de învelitoare originar etc.
La 18 noiembrie 1965 în cadrul discuţiilor privind proiectul pentru strămutarea monumentelor istorice afectate de construirea barajului şi a lacului de acumulare de la ,,Porţile de Fier”, Horia Teodoru atrăgea atenţia asupra protejării frescelor de la biserica din Berzasca pentru a evita deteriorarea lor. Pentru construcţiile noi din insula Şimian, cerea să se păstreze caracterul arhitecturii locale, evitându-se clădirile cu caracter ,,modernist”.
Pentru planul anual pe anul 1966 propunea să sporească colaborarea cu primăriile locale pentru obtinerea fondurilor şi să se dea acestora asistenţă de specialitate pe parcursul proiectării şi execuţiei. De asemenea, propunea mai multe intervenţii de urgenţă în defavoarea lucrărilor de restaurare generală.
Pe 28 ianuarie 1966 în cadrul şedintei de avizare condusă de Grigore Ionescu se propune de către conducerea statului o listă a monumentelor istorice de interes republican. Horia Teodoru opinează: ,,Nu este indicată separarea monumentelor istorice în doua categorii din punct de vedere a protecţiei juridice”.
La 8 februarie 1966 Horia Teodoru propune impreuna cu Paul Emil Miclescu, Ştefan Balş, Rodica Mănciulescu, C. Bălan menţinerea pridvorului bisericii mănăstirii Mărcuţa, considerat o etapă istorică.
Conform procesului verbal de şedinţă din 13 aprilie 1966 cu ocazia discutării proiectului de sistematizare a centrului istoric Braşov, „atrage atentia asupra posibilitaţii utilizării unor case vechi…pentru folosirea în scop comercial”. Mai propune „să se marcheze în pavimentul străzilor sau pieţelor zidurile vechi dispărute”.
La 25 aprilie 1966, referitor la situaţia monumentelor ce vor fi afectate de lucrările de hidroameliorare de pe râul Olt, arhitectul Teodoru propune ca ,,nici un monument să nu fie sacrificat…Cazul cel mai greu ar fi pentru mănăstirea Cornetu”.
În data de 9 august 1966 cu ocazia discuţiilor ce au loc referitor la proiectul de restaurare a mănăstirii Secu, Horia Teodoru este categoric: „să se facă cercetări exhaustive (arheologice, de parament)…şi apoi să se facă restaurarea…pastrând acele transformări ale balcoanelor”. Într-o completare la Procesul Verbal al sedinţei de avizare din 10 august 1966, Horia Teodoru nu este de acord cu avizarea proiectelor de restaurare a mănăstirii Secu. El cerea ,,o restaurare istorică, iar nu bazată pe concepţia unitaţii de stil”.
În primăvara anului 1967, în legatură cu propunerea de pictură din nou de la biserica mănăstirii Dealu, Horia Teodoru spunea: „Nu poate exista turist luminat care să critice că biserica Manastirii Dealu nu este pictată. Nicaieri în alte ţări nu se picteaza în întregime bisericile vechi”.
La şedinţa de avizare din 2 decembrie 1967 referindu-se la proiectul de restaurare a Hanului Manuc din Bucureşti ,,considera că trebuie păstrate elementele care evidenţiază diferitele epoci, inclusiv elementele decorative baroce care, deşi stângace, au pitorescul lor. De asemenea trebuie păstrat caracterul de han al ansamblului: este singurul complex de acest fel din vechiul Bucureşti”.
La 16 februarie 1969 Horia Teodoru considera că este nevoie de o restaurare generală la Palatul de la Ruginoasa, dată fiind importanţa naţională a monumentului. Mormântul lui Cuza în opinia lui trebuia sa fie la Ruginoasa.
În luna martie propune restaurarea de urgenţă a monumentelor din zona Târgşorul Vechi, judetul Prahova şi se opune deschiderii de noi mine de calcar lângâ Mănăstirea Arnota.
La Biserica Leon Voda din Capitală se pronunţa pentru păstrarea ambelor pridvoare deschise care, vor da un aspect mai placut bisericii”.
La Curtea Domească din Bucureşti se declara „împotriva zidurilor completate din piatră şi caramidă, care nu se diferenţiază suficient de cele vechi şi propune în consecinţă acoperirea tuturor completărilor cu un strat subţire de tencuială”.
În cadrul şedinţei din 1 decembrie 1969 pentru Catedrala romano-catolică din Alba Iulia cerea: „o cercetare amănunţită a solului cu ocazia săpăturilor pentru fundaţie pentru a se vedea dacă nu au existat în constituţia solului cauze care au accelerat întinderea fisurilor”.
La sfarşitul anului, mai precis în data de 8 decembrie 1969, Horia Teodoru era de părere să se înfiinţeze pe lângă direcţiile de arhitectură şi sistematizare ”un nucleu care să se ocupe de monumentele istorice”.
În luna februarie 1970 Horia Teodoru se opune construcţiei unei case de modă în Piaţa Trandafirilor din Targu Mureş şi propune ca forurile locale să găsească un alt amplasament. Pentru Mănăstirea Bistriţa dorea menţinerea acoperişurilor cu bulb şi respinge planul de sistematizare al localităţii Sarmizegetusa.
La fel de tranşant este şi în cadrul şedinţei din 3 martie 1970 când se opune închiderii cerdacului dinspre curtea interioară a Hanului lui Manuc cu panouri demontabile. Această soluţie era privită practic, întrucât nu se putea rezolva în mod convenabil funcţionarea hotelului care urma să adăpostească oaspeţi străini.
Replica lui Horia Teodoru:,,Noi sacrificăm un monument pentru valută?”.
Pentru Biserica de la Mănăstirea Radu Voda, nu era de acord ca ”refacerea să reproducă întocmai originalul”, pentru Biserica Stelea din Târgovişte dorea păstrarea turnului cu bulb si învelitoarea de şiţă, iar Mănăstirea Frumoasa din Iaşi trebuia să fie restaurată cât mai repede cu putinţă.
La şedinţa din 29 septembrie 1970 propunea ca Ministerul Forţelor Armate să întreţină întregul ansamblu al Cetaţii Aradului, unde avea staţionată o unitate militară şi cerea ca în câţiva ani acea unitate să fie mutată în altă parte.
La începutul lunii mai 1971 Horia Teodoru respingea idea repictării bisericii Mănăstirii Mărcuţa din Bucureşti.
După anul 1972 procesele verbale sunt întocmite în mod din ce în ce mai sumar, astfel că, deşi participă la şedinţe până în anul 1975, nu mai putem cunoaște opiniile personale ale lui Horia Teodoru.
Ajuns în pragul senectuţii cu semnătura de participant la şedinţe din ce în ce mai tremurândă, profesorul, Omul şi arhitectul Horia Teodoru parăseşte domeniul monumentelor istorice cu aceeaşi discreție ce l-a caracterizat întreaga viaţa. De pe urma lui au ramas pagini de arhivă, uşor îngălbenite care ne spun o poveste adevărată, din care avem atât de multe de învăţat.